Azi după-amiază, după serviciu, am vorbit cu vărul meu, Bogdan să ne întâlnim la un cico, să râdem de orice și oricine fără un motiv anume, lucru pe care, de altfel, îl facem încă din tinerețe, din fragedă pruncie. Am vorbit la telefon să ne întâlnim în restaurantul Spring Time, de lângă Universitatea Spiru Haret cu Bianca și câteva prietene. Zis și făcut, ajung în Spring Time în jurul orei 15:00. Bogdan mă aștepta sus, la locul de nefumători, butonând disperat telefonul. A urmat un discurs scurt, prin care mi-a dat de înțeles că Bianca nu mai iese din casă, de vină fiind noul look, care…, ei bine să spunem că „nu ii scoate in evidență ochii”. Am înfulecat rapid o „delicatesă sănătoasă”, marca Spring Time după care am plecat fara o destinație anume. Singurul motiv fiind să dam din picioare în timp ce dăm din gură.
Am ajuns în zona parcului Cișmigiu, am trecut de Liceeul Lazar , vorbind despre tot felul de bazaconii și râzând necontrolat din motive doar de noi știute. Brusc ajungem la întrebarea: „Acum ce facem frate?” Atunci mi-a picat fisa: „Hai sa închiriem 2 biciclete…”, centrul de închirieri fiind la doi pași de noi…Răspunsul afirmativ pe care l-am primit a fost un râs lung. Traversăm ca nebunii bulevardul și intrăm la nenea care închiria bicle cu 3 lei/ora. Îi dăm ăstuia actele de identitate,ne face doua poze gen puscarie (fata-profil) și ne pune să semnam un așa zis contract de închiriere între părți (birocrație).
Afară ne așteptau „caii”…și ce cai…2 biciclete cu cadru de damă, olandeze, calitatea I. Calitatea I, dacă trecem cu vederea șaua care se mișca în toate direcțiile, ghidonul strâmb, roțile asimetrice și frâna de față, care numai rol de franare nu avea. Eram obișnuiți cu asemenea „dotări”, am fost chiar și încântați că le-am luat „full-option”. Punctul forte era frâna de spate (cu butuc) care ținea brici.
Încălecăm și plecăm spre Parcul Operei (stația de metrou Eroilor). De aici începe distracția! Am dat în bietele biciclete ca în „hoții de cai”, iar la capătul trotuarului am sarit pe pedala de frână, cauciucul spate scoțând sunete venite din iad, zugrăvind în negru pista de biciclete…Pietonii au fugit din fața noastră, speriați și înjurând cât îi ținea gura. După primele 5 minute în care am testat frânele și am înroșit clacsonul micuț de pe ghidon, m-am hotărât să testez și „controlul stabilității”. Bogdan venea pe aleea din dreapta mea iar eu pedalam ca nebunul pe drumul perpendicular cu aceasta…era clar ce urma să se întâmple. Viteza cu care am intrat în curbă a fost mult prea mare (după cum probabil ar fi relatat și martorii de la fața locului). Am apăsat pedala de frâna cu piciorul drept, la maxim, trecând cu roata din spate blocată, la limită (0,1 microni) de roata din față a bicicletei lui Bogdan. Derapajul controlat pe care am vrut să îl execut, s-a transformat brusc în derapaj necontrolat, în momentul în care roata din spate a lovit un ciot de pe marginea trotuarului, zburând peste suprafața asfaltului, bicicleta executând o rotație de 180 de grade. Rezultatul: bicicleta a alunecat 2m, măturând trotuarul, iar eu aterizasem în fund pe marginea aleii. Bogdan râdea cu lacrimi, moment în care am izbucnit și eu într-un râs isteric. A fost o căzătură superbă, păcat ca nu a fost filmată! Din fericire bicla nu avea absolut nimic, în fond nici nu avea ce să se strice la ea, totul era stricat, în afară de frâna de pe spate. Nici eu nu pățisem nimic, probabil mă durea burta de la atâta râs.
După 10 minute mă sună Vlad:„Ce faceti ma? Tot in Spring Time?”. I-am făcut pe scurt o reclamă centrului de închiriat bicle, terminând conversaţia cu „Bine, îmi închiriez şi eu una. Veniţi să mă luaţi de la Pizza Hut”(Calea Victoriei). Mergând spre el, era să lovesc o băbuță și un biciclist ce mergea țanțos pe pista de biciclete. Din fericire, au scăpat cu viață. Ne întâlnim cu Vlad, care avea un zâmbet tâmp pe față. Se urcă pe portbagajul bicicletei și pornim râzând cu lacrimi spre centrul de închirieri…trotuarul fiind super aglomerat alegem să folosim șoseaua. În timp ce coboram în stilul nostru clasic, de oameni scăpați de la ospiciu, sau de la spitalul 9, Vlad a început să se balanseze pe portbagajul bicicletei, aceasta începând să facă precum Titanicul după ce a izbit iceberg-ul. În spate aveam o coloană frumușică de mașini. Nici un șofer nu îndrăznea să depașească din motive ce nu necesită absotul nici o argumentare. Din fericire, fundurile noastre nu au făcut cunoștință cu carosabilul și am ajuns întregi la centru de închiriat.
În sfârșit plecăm toți trei, mândrii, pe „căluții cu 2 roți”, spre Parcul Izvor. Binențeles că nu am iertat scrâșnetele de cauciucuri, derapajele, bordurile luate în plin, bălțile, alergatul câinilor maidanezi, înjurăturile, etc. În parc, Bogdan, s-a hotărât, să-i „tuneze” aripa biclei lui Vlad, intrand fară mila în acesta. Au urmat cascade de râsete, aripa lui Vlad având acum un unghi perfect de 90 de grade cu cadrul bicicletei. Ora de distracție se apropia de sfârșit așa că decidem să returnăm „bolizii” pentru a nu avea și alte tipuri de evenimente…
A fost tare faptul că tipul de la închirieri nu a controlat starea nici unei biciclete. Probabil că nu suntem nici primii și nici ultimii care le aduc un pic șifonate… Pentru cei care doresc să se simtă din nou copii (fără să fie certați de mama și tata), centrul de închirieri îl puteti găsi la Cicloteque.Programul centrului de închirieri este de luni până vineri între orele 8.00 – 22.00. Sâmbata și duminica între orele 10.00 – 22.00. Standurile de parcare sunt amplasate la: UniCredit Ghețarilor, Carturești Verona, Facultatea de Litere, Facultatea de Drept, Politehnica Electronica (Leu), Politehnica Automatică (Rectorat), ASE Moxa, ASE Agronomie, Copacul de Hârtie (Str. Domnița Ruxandra 15).
).